Tadici: „Și pentru mine e o mare dezamăgire ratarea calificării, am avut alte așteptări”

Redactor:
Adina Oșan
Tadici:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul naționalei feminine de handbal a României, Gheorghe Tadici, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că ratarea calificării în sferturile de finală ale CM din Serbia este o dezamăgire mare pentru toată lumea, inclusiv pentru el, deoarece avea alte așteptări.

Naționala României a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Serbia, duminică seară, de Polonia, care s-a impus cu scorul de 31-29 (13-17). Înfrângerea a însemnat, totodată, și eliminarea României din competiție, în condițiile în care nu se mai joacă meciuri de clasament final.

Antrenorul Gheorghe Tadici a făcut o scurtă „radiografie” a partidei cu Polonia din seara precedentă, care a fost la îndemâna României timp de 50 de minute, tricolorele conducând chiar și cu cinci goluri. El spune că jucătoarele tricolore au căzut fizic în partea secundă a meciului de duminică.

„Am avut probleme la capitolul fizic, în primul rând. După minutul 48 s-a văzut clar că polonezele ne-au depășit fizic și, atunci când ai atât de multe ratări de la 6 metri și primești așa ușor gol în apărare, e normal că n-ai cum să reziști. Îmi pare rău, e păcat de munca depusă, toți regretăm, fetele și noi cei din jurul lor. Am avertizat că Polonia e echipă care vine tare pe final. Din păcate, nu am putut gestiona cu toții situația. Îmi asum și eu răspunderea, toată lumea regretă, inclusiv jucătoarele”, a afirmat Tadici.

Antrenorul naționalei a făcut referiri și la starea psihică a jucătoarelor după eliminarea de la Mondiale, handbalistele sale revenindu-și cu greu după meci.

„Au fost foarte afectate, sunt și acum. Și-au dorit, au avut și ele visurile lor, așa e în marea performanță, dar le-au văzut năruite. Nici acum nu-și pot explica ce s-a întâmplat, încă nu le vine să creadă. Dacă ne uităm pe statistici, cifrele ne spun multe. Avem 9 goluri din 20 de aruncări la poartă de la 6 metri, deci 11 ratări, dar și 6 goluri primite în superioritate numerică. Atunci când ajungi în faza KO a unei asemenea competiții, plătești asemenea greșeli. Iar partea fizică nu se rezolvă la echipa națională. Eu am îmbunătățit câte ceva, dar nu îndeajuns, nici nu era timp”, a spus Gheorghe Tadici.

El recunoaște că a avut așteptări mai mari, nu doar pentru că obiectivul echipei era calificarea în sferturi, ci și pentru că este de părere că se poate forma pe viitor o echipă competitivă cu jucătoarele tinere convocate la CM din Serbia. „Și pentru mine este o mare dezamăgire. Am avut așteptări mai mari, care din păcate s-au oprit aici. Totuși, dacă vrem să privim și partea plină a paharului, avem o serie de debutante care promit pentru ziua de mâine în formarea unei echipe competitive”, a încheiat antrenorul naționalei.

La ora transmiterii acestei știri, echipa României așteaptă să se îmbarce în autocar pentru revenirea în țară, la Timișoara, de unde jucătoarele se vor merge la cluburi.

Echipele Germaniei, Franței, Poloniei și Danemarcei s-au calificat, duminică, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia, naționala României fiind eliminată în optimi și încheind competiția.

Duminică s-au mai jucat meciurile Germania – Angola 29-21, Franța – Angola 27-19 și Danemarca – Muntenegru 22-21.

Celelalte patru meciuri din optimile de finală sunt programate luni: Brazilia – Olanda, Coreea de Sud – Serbia, Ungaria – Spania și Norvegia – Cehia.

Echipele eliminate în optimile de finală încheie participarea la CM, la care nu se mai joacă meciuri de clasament final, exceptând President Cup, pentru locurile 17-24.

România a încheiat Grupa D preliminară pe locul doi, rezultatele sale fiind următoarele: 27-17 cu Tunisia, 32-13 cu Australia, 23-26 cu Germania, 21-17 cu Ungaria și 29-23 cu Cehia.

Meciurile din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, iar semifinalele și finalele pentru medalii, în 20 și 22 decembrie, la Belgrad.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediția din 2011 România clasându-se pe locul 13.

România are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 și 2005. Cea mai slabă clasare a tricolorelor la CM a fost la ediția din 2001, locul 17.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că România este singura echipă națională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatului Mondial, începând cu 1957.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Ce salarii va trebui să plătească Dan Şucu la Genoa. Cel mai bine plătit fotbalist din lot încasează peste 4 milioane de euro pe sezon
Ce salarii va trebui să plătească Dan Şucu la Genoa. Cel mai bine plătit fotbalist din lot încasează peste 4…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Cumpărați o echipă din Italia? Gigi Becali a dat răspunsul pe loc, după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Genoa
Cumpărați o echipă din Italia? Gigi Becali a dat răspunsul pe loc, după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×